TIPICUL

LA VECERNIE

La Doamne, strigat-am..., se pun Stihirile pe 6: 3 ale Cuvioasei și 3 ale Mucenicului.

Stihirile Cuvioasei, glasul al 4-lea:

Podobie: Ca pe un viteaz...

Cu trup femeiesc și cu chip bărbătesc, ai săvârșit lupte vitejești, din cea către Dumnezeu a ta necurmată râvnă, locuind între bărbați Teodoro, ai biruit patimile, și pornirile dezmierdărilor de tot le-ai înfrânat, prin nevoințe și prin rugăciuni necontenite.

Sub lumina soarelui acestuia apuitor, nu ți s-a descoperit greșalele, iar Soarelui celui neapus, cunoscătorului inimilor și Domnului, Celui ce vede cele tăinuite, fiindu-ți știute păcatele, cu lumină a luminat cugetele ochilor inimii tale; pentru aceea ai grăbit, să-i slujești Lui cu postiri necontenite, și cu săvârșirea bunătăților.

Viclenia vrăjmașului, Teodoro ai priceput, și pe prunc l-ai primit ca un fiu al tău și l-ai hrănit cu osârdie; ocara ponosului desfrânării suferind, înfruntare de către toți tu ai pătimit, și nefiind vinovată de păcat, ai răbdat defăimare; pentru aceea te fericim.

Alte Stihiri ale Mucenicului, glasul și podobia asemenea.

Cu bunătăți fiind luminat și cu evlavie împodobit, ai ajuns arhiereu dumnezeiesc, și ca un soare luminos ai străbătut toată lumea, sădind pretutindenea propovăduirea credinței, și dezrădăcinând înșelăciunea cu secera limbii tale, Ierarhe de Dumnezeu purtătorule, mare propovăduitorule Autonome.

Către durerile muceniciei, către bătăi, și către răni și moarte ai năvălit bărbătește Autonome; și fiind cu pietre împroșcat, și pe acestea le-ai întrebuințat ca pe niște trepte și scară, și te-ai înălțat către Dumnezeu încununat, unindu-te cu oștile cele fără de trup; roagă-te dar pentru lume.

Podoaba Arhieriei mai luminoasă o ai făcut cu sângele muceniciei, prin Darul Dumnezeiescului Duh; pentru aceea la sfintele cele de sus, unde mergător mai înaintea tuturor S-a arătat Iisus, te-ai înălțat, să primești cununa biruinței, dimpreună cu toți cei ce s-au săvârșit prin cinstitul lor sânge.

Slavă..., Și acum..., al Praznicului, glasul al 6-lea.

Măcar că prin voirea lui Dumnezeu, și alte fericite femei sterpe au odrăslit oarecum, dar Maria decât toți cei născuți mai presus cu dumnezeiască cuviință a prea strălucit; că din Maică neroditoare cu preamărire născându-se, a născut cu trup pe Dumnezeul tuturor, mai presus de fire, din pântece fără sămânță; singură fiind ușa a unuia născut Fiului lui Dumnezeu; prin care trecând, încuiată o a păzit. Și toate înțelepțește tocmindu-le, precum știe însuși, a lucrat mântuire tuturor oamenilor.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile glasul 1.

Podobie: Ceea ce ești bucuria...

Ioachim și Anna prăznuiesc, născând începătura mântuirii noastre, pe singură Născătoarea de Dumnezeu; cu care și noi împreună prăznuim astăzi pe cea din rădăcina lui Iessei, pe Preacurata Fecioară o fericim.

Stih: Ascultă fiică și vezi pleacă urechea ta și uită pe norodul tău și casa Părintelui tău.

Preacurata Fecioară ceea ce a încăput pe Dumnezeu, lauda Proorocilor, fiica lui David astăzi se naște din Ioachim și din Anna cea înțeleaptă, și blestemul lui Adam cel deasupra noastră, s-a gonit întru nașterea ei.

Stih: Feței tale se vor ruga bogații poporului.

Țarina cea mai-nainte neroditoare, pământ roditor naște, și din pântece sterp, rod sfânt a răsărit. Cu lapte se hrănește, minune înfricoșată! Hrănitoarea Vieții noastre; ceea ce în pântece a primit Pâinea cerească, cu lapte se crește.

Slavă..., Și acum..., glasul al 8-lea.

A lui Serghie Aghiopolitul.

În ziua cea binevestită a praznicului nostru, să trâmbițăm duhovnicește; că cea din sămânța lui David, Maica Vieții, astăzi se naște, stricând întunericul. Ceea ce este înnoirea lui Adam, și chemarea Evei, și izvorul nestricăciunii; prin care noi ne-am îndumnezeit, și din moarte ne-am mântuit; și cu Gavriil să strigăm către dânsa credincioșii: Bucură-te ceea ce ești plină de Dar, Domnul este cu tine; prin tine dăruindu-ne nouă mare milă.

Truparul Sfintei, glasul al 8-lea.

Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând Crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Teodora, duhul tău.

Slavă..., al Sfântului, glasul al 4-lea.

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Autonom, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Și acum..., a praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul... Troparul praznicului, o dată, al Cuvioasei o dată. Slavă..., al Mucenicului, Și acum..., iar al praznicului.

După întâia Catismă, Sedealna, glasul 1.

Podobie: Piatra fiind pecetluită...

Preamărit născându-te din coapsele cele neroditoare, mai presus de fire ai născut din coapsele tale cele feciorești căci arătându-te spic frumos ai odrăslit Viață lumii. Pentru aceasta puterile cele cerești strigă către tine Născătoare de Dumnezeu: Mărire ieșirii tale Preacurată, mărire nașterii tale, mărire fecioriei tale Maică nenuntită.

Slavă..., Și acum..., iar aceasta.

După a doua Catismă, Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi...

Razele bucuriei celei a toată lumea a nașterii tale, au strălucit pe pământ Fecioară Maică Marie, și au luminat cugetele celor ce cu dradoste te laudă pe tine.

Slavă..., Și acum..., tot aceasta.

Psalm 50.

CANOANELE

Al praznicului cel dintâi cu Irmosul pe 6. Și al Sfinților două pe 8.

Canonul Cuvioasei.

Facere a lui Ignatie.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,

Irmos: Deschide-voi gura mea...

Umple gura mea de lauda Ta Doamne, a celuia ce te măresc pe Tine cel mult mărit, ca să cinstesc ostenelile Teodorei, care bine a plăcut Ție prin strălucirea vieții.

Răsărit-a astăzi sfințită prăznuirea ta, mai luminat decât soarele, luminând sufletele celor din lume, și gonind întunericul dracilor, ceea ce ești vrednică de minune.

Strălucirea soarelui cestuia apuitor, nu ți-a vădit greșalele tale, iar Soarele cel neapus te-a cunoscut, ca Unul ce toate le știe; și a luminat ochii sufletului tău cu razele pocăinței, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.

Al Născătoarei:

Ca pe o cămară însuflețită, ca pe un lăcaș fără prihană, ca pe o ușă a Cerului, ca pe o masă dumnezeiască, ca pe un palat și scaun al Stăpânului, cu laude să cinstim pe Maria cea preacurată.

Alt Canon al Sfântului Autonom.

Cântarea 1-a, glasul al 4-lea.

Irmos: Căruțele lui Faraon...

Fiind luminat pururea cu lumină dumnezeiască Ierarhe, mântuiește-mă de întunericul păcatelor, ca să laud astăzi luminatul tău praznic.

Făcându-te Arhiereu, ca un râvnitor al lui Pavel, ai înconjurat toată lumea, propovăduind mântuirea tuturor și surpând capiștile idolilor.

Slavă...

Fiindu-ți întărit sufletul pe piatra credinței, ai pătimit ucidere cu pietre; și cu bucurie către viața cea neveștejită te-ai mutat, Sfințite Mucenice Autonome.

Și acum..., al Născătoarei:

Născut-ai mai presus de Cuvânt pe Cel născut mai-nainte de veci din Tatăl, Maică neispitită de nuntă; pe care roagă-L pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine cu bunăcredință.

Cântarea a 3-a,

Irmos: Pe ai tăi cântăreți...

Îmbrăcându-te cu haină, și cu cuget bărbătesc, te-ai amestecat pe sine-ți cu adunarea monahilor, luptându-te cu stăpânitorul lumii cel viclean.

Cu bărbăție ai întărit slăbiciunea femeiască, mutându-ți numele, și schimbându-ți chipul, te-ai arătat pe sineți prin fapte, dar cinstit și iubit lui Dumnezeu, Cuvioase.

Cu cuget smerit, și cu lăudată supunere, te-ai dat spre ascultarea slugilor lui Dumnezeu; pentru aceea însuși te-a suit pe tine, către înălțimea nepătimirii.

Al Născătoarei:

Mă tulbură viforul păcatelor, și valul cugetelor celor necuvioase; milostivește-te Preacurată, și-mi tinde mână de ajutor ca o milostivă, pentru ca mântuindu-mă, să te măresc.

Alt Canon,

Irmos: Întăritu-s-a inima mea...

Gonirile tale și împroșcările cu pietre și îmboldirile și vărsările sângiurilor ca o gârlă, legăturile, închisorile și moartea ta laud, Mucenice Ierarhe Autonome.

Surpând nelegiuirea cu mergerea ta de bunăvoie spre patimă, ți-ai luminat podoaba ierarhiei cu picăturile săngiurilor tale, Mucenice; și împărățești împreună cu Hristos, Împăratul veacurilor.

Slavă...

Vitejiile tale cele de pe alocuri, care ai făcut asupra celor ce te goneau nesuferindu-le potrivnicul drepților, Fericite, tot felul de supărări ți-a scornit ție, iar tu cu arma Crucii l-ai omorât.

Și acum..., al Născătoarei:

Mai sfântă decât îngerii, și mai desfătată decât cerurile, Născătoare de Dumnezeu aflându-te pe tine Cel ce pe Sfinți se odihnește, fiind neîncăput din fire, întru tine încape, și pe mine mă mântuiește.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, Cel ce dă rugăciune celui ce se roagă. Că arcul puternicilor a slăbit, și cei slabi s-au încins cu putere.

CANONUL Sfintei, glasul al 2-lea.

Podobie: Pe cea neadormită...

Trupul tău cu posturi topindu-ți, cu neadormite rugăciuni pe Făcătorul ai rugat pentru păcatul tău, ca să iei iertare desăvârșit, și ai luat iertare, calea pocăinței arătând.

Sedealna Cuvioasei, glasul al 4-lea.

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Cu sihăstrie ți-ai luminat sfințita ta podoabă, și te-ai adus ca un prinos lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat, Teodoro de Dumnezeu insuflată; și luând de la Dânsul Dar de tămăduiri, gonești negura bolilor fericită, și te rogi ca să ne mântuim toți cei ce te lăudăm pe tine.

Slavă..., a Sfântului.

Îndoită cununa nestricăciunii, ți-a dăruit ție Hristos, preafericite, ca unui nevoitor, și ca unui cinstit, Ierarhe Autonome; căci cu aceasta ai adus jertfă fără de sânge, iar cu mucenicia, cu adevărat ai râvnit dumnezeieștii Lui patimi; pentru aceea te-ai învrednicit fericirii Lui celei neveștejite.

Și acum..., a praznicului, asemenea.

Iudo mărește-te, și Davide întărește-te, Adame înnoiește-te, și Levi veselește-te, căci dintru voi mi S-a născut Hristos. Încordează-ți canonul scriitorule de cântări și spune: Care este Fecioara ceea ce a născut? Este Maica lui Hristos Dumnezeu, hrănitoarea Vieții noastre.

Cântarea a 4-a,

Irmos: Sfatul cel neurmat...

Nevoitu-te-ai slăvită, prin postiri de multe zile, ca și cum ai fi fost fără de trup, întărindu-ți-se neputința cu voia lui Hristos cea atotputernică, hrănindu-te cu Dar dumnezeiesc.

Dumnezeiască îmbrăcăminte poftind, și podoaba nestricăciunii dorind, ți-ai îmbrăcat trupul tău cu haine proaste de păr, fericită.

Vezi-mi smerirea și necazul, ascultă-mi lacrimile și tânguirea, și-mi ușurează lanțul păcatului cel greu; strigă Teodora, către însuși Cel ce poate a mântui.

Al Născătoarei:

Prea-minunată Maica lui Dumnezeu, strălucește-mi mie raza pocăinței, risipește-mi întunericul răutăților mele celor fără măsură Fecioară, gonește cugetele inimii mele cele viclene.

Alt Canon,

Irmos: Auzit-am Doamne auzul...

Fiind legat de dragostea lui Hristos, Părinte, dezlegi pe cei legați de înșelăciune, cu împletirile cuvintelor tale, și-i pironești de dragostea vieții celei adevărate.

Fiind doctor prea isteț fericite Mucenice, pe cei otrăviți cu otrava deșertăciunii idolilor, îi îndulcești cu cuvintele credinței preaînțelepte.

Slavă...

Podoaba mucenicilor, frumusețea arhiereilor, întărirea Bisericii, și într-armarea credincioșilor, să se cinstească minunatul Autonom.

Și acum..., al Născătoarei:

Către noianul îndurărilor tale, ceea ce ai născut Viața lumii, năzuiesc Preacurată, eu cel omorât de păcate; prin rugăciunile tale mântuiește-mă Stăpână.

Cântarea a 5-a,

Imos: Spăimâtatu-s-au toate...

Spăimântatu-s-au cetele cele fără de trupuri, văzându-te pe tine cu trup de materie, râvnind vieții lor celei îngerești, și biruind pe vrăjmașul, care cu înșelăciune odinioară te-a vătămat Teodoro.

Sălbătăcirea fiarelor ți-a supus ție Dumnezeu, dându-ți Dar de tămăduiri; aceasta o propovăduiește cel ce prin mâna ta s-a tămăduit de sfărâmare, și de mâncarea fiarei celei sălbatice s-a mântuit, pururea fericită.

Vrăjmașul cel viclean, multe feluri de supărări a pornit asupra ta Maică; dar cu sabia smereniei l-ai rănit pe el Cuvioasă, zdrobindu-i capul cel mult meșteșugăreț, Teodoro de Dumnezeu insuflată.

Hrănești pruncul fără de cârtire, suferi năpăstuirea cea de ponos, mulțumind Stăpânitorului tuturor, Celui ce te-a întărit și te-a preamărit, Teodoro prealăudată.

A Născătoarei:

Puterea și întărirea inimii mele celei slabe, tu ești Fecioară, cea neispitită de nuntă; și zid nesfărâmat, mântuindu-mă de relele cele din partea diavolului, și întorcând înapoi năvălirile și taberele vrăjmașului celui cumplit.

Alt Canon,

Irmos: Răsare-mi mie Doamne...

Ca soarele ai răsărit în tăria Bisericii, și cu razele nevoințelor și cu minunile tale Mucenice, luminezi pe credincioși, risipind negura dracilor Autonome.

De Duhul Cel Prea Sfânt fiind luminat, s-a arătat limba ta ca un condei bine scriitor, însemnând legea lui Hristos pe lespezile inimilor celor binecredincioși, Autonome.

Slavă...

Duhul Cel Prea Sfânt aflându-te lăcaș curat și sălășluire a sa, te-a umplut de daruri dumnezeiești, Sfințite Mucenice al lui Hristos.

Și acum..., al Născătoarei:

Răsare-mi Stăpână, raza milei tale, mie celui ce sunt cuprins dea-pururea întru întunericul greșalelor mele, și mă îndreptează către lumina pocăinței Preacurată, ca să te măresc pe tine cu credință.

Cântarea a 6-a,

Irmos: Înțelepții lui Dumnezeu...

Vărsând izvor de lacrimi neîncetat, nu ai contenit suspinurile, ci cu răbdare ai suferit ostenelile și înstrăinarea vieții pustnicești, cu mulțumită, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.

Având băutură din mare și hrănindu-te cu ierburi sălbatice, sălășluindu-te cu fiarele, locuiai în pustie ca și cum ai fi fost în Cer, ceea ce ești vrednică de minune.

Suferit-ai arșița soarelui, și ai răbdat gerul nopții, încălzindu-te de Darul Dumnezeiescului Duh; pentru aceea te desfătezi acum, întru fericirea cea de sus.

A Născătoarei:

Pe năstrapa și masa cea dumnezeiască, pe țarina cea nearată care a odrăslit Pâinea vieții, pe muntele cel sfânt; pe Fecioara Născătoarea de Dumnezeu, cu laude să o cinstim.

Alt Canon,

Irmos: Viforul gândurilor...

Ocârmuindu-te de dumnezeiasca mână, fără primejdie ai înotat în noianul înșelăciunii, și ai ajuns la limanul cel lin al împărăției celei de sus, Sfințite Mucenice Autonome.

Împungându-ți-se coasta cu sulița cugetătorule de Dumnezeu, ai închipuit patima lui Hristos, și cu mulțimea pietrelor grămădindu-te, Fericite, ai râvnit Mucenicului celui dintâi cu adevărat.

Slavă...

Prăznuind cinstită ziua săvârșirii tale, cu credință ne rugăm ție, ca unuia ce ai îndrăzneală către Dumnezeu; pe Dânsul neîncetat roagă-L pentru noi preafericite.

Și acum..., al Născătoarei:

Lupta păcatelor mele celor multe, mă trage la adâncimea deznădăjduirii Fecioară. Ci cu mâna ta cea puternică, scoate-mă și mă mântuiește, ca să te laud pe tine, prealăudată.

Irmosul:

Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greșalelor celor nemăsurate mă trage; ci Tu Ocârmuitorule bune, mai-nainte apucând îndreptează-mă, ca pe Proorocul, și mă mântuiește.

CONDACUL și ICOSUL praznicului.

Sau al Sfintei, glasul 1.

Podobie: Ceata îngerească...

Scăpând de noaptea patimilor, de Dumnezeu cugetătoare Teodoro, ai năzuit cu gândul către Soarele cel strălucit, omorându-ți săltările trupului cu nevoință; pentru aceea te-ai făcut pildă sihaștrilor cu viața, și îndreptare celor căzuți; pentru care te cinstim.

ICOS

Viața ta s-a arătat pildă celor căzuți, și îndreptare celor ce vor vrea să vină prin pocăință către Cela ce poate a ierta greșalele, precum este scris; întru care crezând fericită, asemenea ca desfrânata, în loc de mir, i-ai adus râu de lacrimi, prin care ai înecat pe șarpele cel viclean, și ai câștigat cununa biruinței, de trei ori fericită Teodoro. Pentru aceea omorând fiara cea sălbatică cu rugăciunile tale, ai înviat pe mort cu puterea Ziditorului tău, pentru care tu te-ai omorât; drept aceea pe tine te cinstim.

SINAXAR

Întru această Lună în 11 zile, pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora cea din Alexandria.

Stih: Și chipul și gândul Teodora bărbătește l-a arătat,

Și mai-nainte de sfârșit pe gândul cel mare l-a rușinat.

A unsprezecea zi Teodora a adormit,

Somnul cel de pe urmă, și în ceruri s-a odihnit.

Precum Împărăția Cerurilor s-a asemănat cu zece fecioare, după pilda lui Hristos în Noul Testament al Evangheliei; într-acest chip și zece femei asemănându-se cu schima bărbaților, au zdrobit boldurile ucigătorului de oameni diavol. Una dintre aceste zece, a fost și Teodora aceasta ce se prăznuiește acum, având numele ca un dar a lui Dumnezeu. Deci, se trăgea aceasta din cetatea Alexandriei, pe vremea lui Zinon împăratul în anul patru sute șaptezeci și doi. Și însoțindu-se prin nuntă cu bărbat legiuit, viețuia o viață cu bună rânduială și neprihănită. Deci, fiindcă din pizma urâtorului de bine diavol, căzu pe ascuns în preacurvie, cugetă a căuta și a-și afla mântuirea sa. Pentru aceasta auzind Evangheliceștile cuvinte, cu care învață Domnul, că nu este nimic ascuns, care să nu se facă arătat la ziua cea de apoi: Că nu este lucru de taină, care să nu se arate (Luca 8, 17) Pentru aceasta, îndată ce a cunoscut greutatea păcatului ce a făcut, îngrețoșându-se de păcatul acela ca de oarecare spurcăciune și necurăție. Și lepădând îmbrăcămintea femeiască, și luând îngereasca schimă a Monahilor, și în loc de Teodora, s-a numit Teodor. Și mergând într-o mânăstire bărbătească, să pocăia și plângea pentru păcatul său. Deci, după ce a petrecut fericita, doi ani întregi, ostenindu-se cu slujbe grele; și nevoindu-se la aducerea lucrurilor celor trebuincioase mânăstirii, din pizma urâtorului de suflet diavol, s-a clevetit de către oarecari (oameni) înrăutățiți, cum că a curvit cu o femeie. Deci (oamenii) aceia aducând un prunc și aruncându-l afară la poarta mânăstirii, o prihănea mincinos, că era al ei. Pentru aceasta fericita Teodora primind prihănirea aceasta ca adevărată, a luat pruncul și-l hrănea pe el cu curățenie, ca și când era al său. Căci se sârguia de trei ori fericita a se tăinui pe sineși, că era femeie după fire. Deci, după ce au îngăduit afară de mânăstire, pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru canonul păcatului său, șapte ani întregi, luptându-se cu gerul iernii, și cu arșița verii și cu culcare pe jos, abia și cu greu mai pe urmă a intrat în mânăstire. Deci, de atuncea uscându-și trupul, cu desele rugăciuni, cu osteneli și cu starea și privegherea cea de toată noaptea; și cugetând la moștenirea împărăției cerurilor, a ajuns; la sfârșitul scopului aceluia, pe care l-a iubit cu adevărat dar o minune înfricoșată a urmat la sfânta aceasta, de care cine nu se va minuna? De vreme ce, această femeie fiind după fire, a viețuit împreună cu bărbații fără a fi cunoscută. Și aflându-se în locul cel ce nevoință, s-a nevoit ca un bărbat, strălucind prin pustnicie ca un mare luminător. Pentru aceasta fiind împovărată de ostenelile sale cele vrednice ce plată, s-a suit cu bucurie către Hristos mirele său cel dorit. Iar monahii văzând o minune preamărită ca aceasta, s-au spăimântat și au mărit pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Eufrosin bucătarul.

Stih: Întristăcioasa viață Eufrosin mai-nainte viețuind,

Se bucură acum împreună cu îngerii petrecând.

Acesta s-a născut din născători țărănoși și proști. Și crescându-se cu creștere proastă și fără de învățătură, în urmă a venit la mânăstire, Și îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Deci fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un prost, se defăima de către toți monahii și se râdea. Deci suferea fericitul toate defăimările cu bărbăția inimii și a cugetului și cu liniștea gândului, fără a se tulbura cât de puțin, ci cu toate că era prost după cuvânt, însă nu era prost și cu înțelegerea. Precum aceasta sa va arăta mai lămurit din cele ce se vor zice de aici înainte. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era și un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguință pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătățile, care vor dobândi cei ce-l iubesc pe el. Deci, într-o noapte dormind preotul, i se arăta în somnul lui, că se află într-o grădină, și privea cu mirare și cu spaimă la bunătățile cele prea veselitoare ce se aflau acolo. Deci vedea acolo pe mai sus zisul Eufrosin bucătarul mănăstirii, care stă în mijlocul livezii, și se desfată de bunătățile acelea. Deci apropiindu-se de el, îl întrebă ca să știe: A cui este grădina aceea? Și cum s-a aflat el acolo? Iar Eufrosin a răspuns: Grădina aceasta, este locuința aleșilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă aflu aici. Iar preotul i-a zis lui: Și oare ce faci întru această gradină? Eufrosin a răspuns: eu stăpânesc toate câte vezi aici, și mă bucur și mă veselesc de privirea și câștigarea acestora, iar preotul i-a zis, poți să-mi dai ceva din bunătățile acestea? Eufrosin a răspuns așa: la cele ce voiești din acestea, prin darul Dumnezeului meu, Atuncea preotul ia arătat merele, și cerea ca să-i dea de acelea. Deci Eufrosin luând câteva mere, le-a pus pe acelea în rasa preotului, zicând: Iată ai dobândit merele, ce ai cerut. Și fiindcă a lovit în toacă ca să se scoale părinții la Utrenie, s-a deșteptat preotul. Și în vremea când socotea, că vedenia ce văzu era vis, a întins mâna sa la rasa sa, și o minune! a aflat în fapt merele, și minunându-se de preamărita acea bună mireasmă, a rămas nemișcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, și văzând acolo stând pe Eufrosin, la luat la un loc osebit, și l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Deci, Eufrosin a zis iartă-mă Părinte, că nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie. Și preotul a zis, pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toți măririle lui Dumnezeu, și tu nu voiești să arăți adevărul? Atuncea a răspuns smerit cugetătorul Eufrosin. Acolo Părinte am fost, unde sunt bunătățile care vor a le moșteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care și tu mai-nainte cu mulți ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut și pe mine desfătându-mă de bunătățile livezii aceleiea. Pentru că voind Domnul să te încredințeze pe sfinția ta despre bunătățile cele dorite drepților, a lucrat prin mine smeritul, această minune. Atuncea a zis preotul: Părinte Eufrosine, și ce mi-ai dat din bunătățile livezii? Iar Eufrosin a răspuns: Merele cele frumoase și mirositoare, pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă Părinte iartă-mă, că eu sunt vierme și nu om. Atuncea preotul a povestit la toți frații vedenia ce a văzut. Și printr-aceasta îi îndemna pe toți a se minuna și a se spăimânta, și spre dorința binelui și a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mânăstire. Și s-a depărtat fugind și rămânând necunoscut până în sfârșit. Iar din merele acelea mâncând mulți bolnavi, s-au vindecat de bolile sale, întru mărirea lui Dumnezeu, Amin.

Tot în această zi, Sfântul Mucenic Diodor și Diomid și Didim.

Stih: Diodor și cu Didim și Diomid și-au dat,

Trupurile la bătăi, și înșelăciunea au surpat.

Aceștia au fost din Laodiceea Siriei și prinzându-se de domnitorul locului; și mărturisind cu îndrăzneală adevărul, bătându-i fără milă au primit sfârșitul vieții lor.

Tot în această zi, pătimirea Sfintei Mucenițe la, cea bătrână de vârstă.

Stih: Mucenița la miros de mir a adiat.

Din sângiuri vopsite cu rosu, care adia miros curat.

Aceasta s-a prins roabă cu nouă mii de creștini. Deci, dându-i-se strânsoare cu multe feluri de munci de maimarele fermecătorilor, i s-a tăiat capul; însă spun că după ce i s-a tăiat, primind pământul sângele Muceniței, s-a umflat făcându-se movilă, și slujitorii aceia care o au chinuit, căzură în slăbănogire, și soarele și-a întunecat lumina și tot locul s-a umplut de bun miros.

Tot în această zi, Sfântul Dimitrie și Evantia soția sa și Dimitrian fiul lor chinuindu-i cu foamea, s-au săvârșit.

Stih: Strâmtoarea foamei tustrei bărbătește suferind;

Se rugă, pietrele în loc de pâine primind.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne, și ne mântuiește pe noi, Amin.

Cântarea a 7-a,

Irmos: N-au slujit făpturii...

Cu bătăi cumplite te-a chinuit vrăjmașul cel cu multă cruzime, având năluciri de mândrie, socotind că te va birui, dar i-ai surpat trufia lui cea deșartă, cântând; Domnul și Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Lacuri uscate de tot le-ai umplut de ape, cu rugăciunile tale mărită, făcând minunea de față, și mărind pe Dumnezeu care te-a preamărit pe tine; căruia strigăm: Domnul și Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Ațâțările patimilor le-ai stins cu curgerile lacrimilor, și spinii vrăjmașilor cu focul postirii i-ai ars, cântând: Domnul și Dumnezeul părinților noștri bine ești cuvântat.

Al Născătoarei:

Împărăteasă Fecioară, care ai născut pe Împăratul Hristos, milostivește-te de mă mântuiește, și mă întărește întru credință, pe mine care mă învăluiesc de patimi, și mă îndreptează către calea mântuirii, ceea ce ești mântuirea credincioșilor.

Alt Canon,

Irmos: Cela ce a grăit în munte...

Aruncându-te în topitoarea chinurilor, te-ai arătat mai curat decât aurul Sfinte, luminându-ne pe noi cu luminile minunilor tale.

Cei ce se închinau pietrelor, cu pietre împroșcându-te, către Hristos, Piatra vieții, după dorința ta te-au mutat, Fericite.

Slavă...

Gonirile tale s-au arătat izgoniri dracilor, cugetătorule de Dumnezeu, și râurile sângiurilor tale au stins cuptorul nedumnezeirii.

Și acum..., al Născătoarei:

Cela ce Te-ai sălășluit în pântecele Fecioarei, și o ai arătat mai desfătată decât cerurile, bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Cântarea a 8-a,

Irmos: Pe tinerii cei binecredincioși...

Povățuitorul tău Teodoro fiindu-i mintea strălucită prin curățenie, s-a răpit la înălțime, și a privit bunătățile ce ți-a gătit ție Hristos răsplătitorul ostenelilor.

Cetele îngerilor și ale mucenicilor și ale cuvioșilor, mergând cu cântări înaintea sufletului tău, l-au adus pe el către lăcașurile cele cerești, către odihna celor ce se veselesc acolo; unde este desfătarea celor ce strigă: Pe Tine te preaînălțăm Hristoase în veci.

Adunându-se mulțime de sihaștri ca să grijească Dumnezeiescul tău trup, au văzut lucruri minunate; căci tu fiind cu trupul femeie, bine ai voit a locui în mijlocul bărbaților, fiind acoperită cu mâna Celui Atotputernic, cugetătoare de Dumnezeu Teodoro.

Al Născătoarei:

În urma ta au alergat femeile, simțind mirurile cele cu dulce miros, ale unuia născut Fiului Celui ce a strălucit din pântecele tău, preacurată dumnezeiască Mireasă, Fecioară ceea ce nu știi de nuntă; și împreună cu tine împărățesc cu adevărat, lăudând pe Hristos în veci.

Alt Canon,

Irmos: Pământul și toate cele...

Cinstitul tău sânge care s-a vărsat pentru Hristos, pământul l-a primit. Iar cerurile au primit sufletul tău suindu-se cu mărire; pe care cetele îngerilor, și duhurile tuturor drepților, cu bucurie l-au întâmpinat Mucenice Autonome.

Pâraiele sudorilor tale Mucenice, au stins focul celor necredincioși; iar râurile minunilor tale Cuvioase Autonome, au uscat marea patimilor noastre, celor ce cu credință te lăudăm, Fericite, întru toți vecii.

Bine să cuvântăm pe Tatăl...

Mergând pretutindenea ai propovăduit numele lui Hristos; capiștile înșelăciunii le-ai surpat, pe cei dintru întunericul necunoștinței i-ai luminat Părinte; și biserici Ziditorului tău i-ai alcătuit; pe care Îl preaînălțăm întru toți vecii.

Și acum..., al Născătoarei:

Pământ sfânt, întru care S-a sălășluit Hristos, Piatra vieții, ușă Luminii celei înțelegătoare, munte cu adevărat netăiat; rai măririi și sfeșnic de aur mai-nainte te-ai numit preacurată Fecioară, pururea binecuvântată.

Irmosul: Să lăudăm bine să cuvântăm...

Pământul, și toate cele ce sunt pe dânsul, mările și toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina și întunericul, gerul și zăduful, fiii oamenilor și preoți, binecuvântați pe Domnul și-L preaînălțați pe El în veci.

Cântarea a 9-a,

Irmos: Tot neamul pământesc.

Apus-ai ca o stea în lume prealăudată și ai răsărit în viața cea mai presus de lume, lăsându-ne nouă ca o rază bunătățile vieții tale, spre luminarea inimilor tuturor, celor ce cu credință săvârșesc pomenirea ta.

Porțile cerurilor, deschizându-se te-a primit pe tine fericită, și în Biserica celor întâi născuți s-a sălășluit sfințitul tău suflet; și acum te bucuri dimpreună cu cei aleși pururea pomenită, unde este glasul celor ce prăznuiesc deapururea, și lumina cea neînserată.

După cum ai nădăjduit, iată ai aflat răsplătirea ostenelilor tale, desfătarea cerurilor, și dorind de izvorul bunătăților, Hristos, Mirele cel preacinstit, te îndulcești de privirea Lui; și vezi cele ce văd îngerii preafericită Teodoro.

A Născătoarei:

Mântuiește-mă Preacurată ceea ce ai născut pe Mântuitorul cel prea milostiv. Milostivește-te spre robul tău, îndreptează-mă către căile pocăinței. Apără-mă de smintelile vicleanului; și mă izbăvește de pândirile lui, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ajutătoarea credincioșilor.

Alt Canon,

Irmos: Făcut-a tărie cu brațul său...

De care doreai încă în trup fiind Autonome, apropiindu-te acum după moarte, aievea, privești pe Hristos, Lumina cea neînserată.

Săvârșindu-ți călătoria, și păzindu-ți credința, ai primit cununa ostenelilor; roagă-te dar neîncetat pentru noi Mântuitorului, Sfințite Mucenice al lui Hristos.

Slavă...

Lumina vieții celei neînserate ți-a răsărit ție, Fericite, pentru că ai săvârșit pe pământ fapte bune, vrednice de lumină; și acum te veselești în ceruri cu Hristos.

Și acum..., al Născătoarei:

Fiind nădejde și părtinitoare credincioșilor, rugămu-ne: Mântuiește-ne de patimi, și de tot felul de supărări, pe noi care pururea te mărturisim pe tine preacurată Născătoare de Dumnezeu.

Irmosul:

Făcut-a tărie cu brațul său pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune și a înălțat pe cei smeriți. Dumnezeul lui Israil, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălțime; și ne-a îndreptat pe calea păcii.

LUMINÂNDA Sfintei.

Podobie: Femei auziți...

Schimbându-ți portul tău ai locuit între monahi necunoscută, mireasă a lui Hristos, Teodoro, și o minune! Cum pentru dragostea cea dumnezeiască, ai suferit năpasta cea fără dreptate! Biruind pe cel ce a înșelat odinioară pe Eva, Maică Cuvioasă.

Slavă..., a Sfântului.

Podobie: Ucenicilor arătându-te...

Îndoită cunună ai dobândit, Fericite, și a preoției și a muceniciei, ca unul ce ai călcat toată înșelăciunea idolilor, și ai săvârșit cele sfinte și lui Dumnezeu plăcute, Autonome; pentru aceea te-ai preamărit cu daruri de tămăduiri, de trei ori fericite.

Și acum..., al Praznicului.

Podobie: Cu duhul stând...

Astăzi a ieșit floare din Anna cea neroditoare, Născătoarea de Dumnezeu, umplând toate marginile lumii de bună mireasmă dumnezeiască, și făptura de bucurie; pe care lăudându-o după cuviință o mărim, ca pe una ce este mai aleasă decât toți pământenii.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile Praznicului, glasul al 2-lea.

Podobie: Casa Eufratului...

Toiagul lui Aaron, a odrăslit odată, închipuind pe Anna ce naște, fiind stearpă, pe Maica Ziditorului.

Stih: Ascultă fiică și vezi pleacă urechea ta și uită pe norodul tău și casa Părintelui tău.

Când bine ai voit, cu firea omenească să te îmbraci Stăpâne, din stearpă a se naște, Maica Ta Doamne, ai primit.

Stih: Feței tale se vor ruga bogații poporului.

Cer Ție s-a făcut pântecele Fecioarei, și de Dumnezeu Născătoarei, Stăpâne îndurate, din care ca un Soare, ai răsărit lumii cu trup Cuvinte.

Slavă..., Și acum..., asemenea.

Veniți cei din Adam, să lăudăm odrasla ce a ieșit din David, pe Maria Fecioara cea preacurată, din care S-a născut Hristos.

Și cealaltă slujbă a Utreniei după rânduială și Otpustul.

LA LITURGHIE

Fericirile Praznicului, Cântarea a 7-a și 8-a pe 8. Prochimen și Chinonicul praznicului.